CANOANELE ÎNTREGITOARE

CANOANELE Sfântului Ioan Ajunătorul (Postitorul) (†619)

CANONUL 1 Ioan Ajunătorul (CEI CĂZUŢI DE LA CREDINŢĂ. POCĂINŢA CELOR CĂZUŢI DE LA CREDINŢĂ, APOSTAŢI)

Dacă cineva de bunăvoie în chip nesocotit a tăgăduit pe Hristos, potri­vit canonului 73 al lui Vasile cel Mare, se va învrednici de împărtăşanie numai la sfârşitul vieţii; şi nimeni nu-1 poate scăpa de o astfel de epitimie, nici să îndrăznească a arăta vreo blândeţe faţă de acesta. Iar Sfântul Grigorie determină exact toate chestiunile privitoare la aceştia, supunândaceloraşi pedepse pe cei ce de bunăvoie dezertează la rătăcire, hotărând măsura acestor pedepse după durata vieţii fiecăruia; iar cei ce prin con­strângere au comis acest păcat se vor supune pedepsei pentru desfrânare, prelungindu-se lui pedeapsa la al nouălea an. Aceeaşi deosebire între cei păcătoşi o face şi sinodul de Ia Ancira, cât şi Sfântul martir Petru al Ale­xandriei, precum şi Vasile cel Mare în canonul său al 81-lea.

Dar astăzi Biserica urmează potrivit celor normate şi potrivite de preasfinţitul patriarh al Constantinopolului Metodiu, tratând în general pe cei ce au fost copleşiţi în chipuri diferite de acea greşeală.

Iar acesta zice că dacă cineva a fost prins de nelegiuiţi pe când era copil şi, de frică sau din neştiinţă sau din prostie fiind sedus, a tăgăduitcredinţa, dar ajungând la vârsta bărbăţiei revine la moravurile creşti­nilor şi intrând în catoliceasca Biserică se pocăieşte şi se mărturiseşte, să asculte zilnic de l preot, până la ziua a şaptea cele patru rugăciuni rân­duite şi în a opta să se boteze; apoi, dezbrăcându-se şi îmbrăcând Ientio-nul, să se ungă cu Sfântul Mir, întocmai ca şi cei ce se botează, şi astfel săse învrednicească de dumnezeiasca împărtăşanie; iar în alte opt zile nici­decum să nu lipsească de la sfintele slujbe din biserică, întocmai ca şi cei ce se botează.

Iar dacă cineva a fost cuprins de cei nelegiuiţi fiind în deplina vârstă a bărbăţiei şi prin chinuri a fost silit să se lepede de credinţa sa, acestuia încă să i se acorde milostivire. Totuşi întâi va posti de două ori 40 de zile, reţinându-se de la carne, brânză şi ouă, şi în trei zile din săptămână să se abţină de la vin; şi nici untdelemn să nu dorească; şi să facă rugăciuni îmbelşugate şi cât se poate mai multe metanii. După aceea, împlinindu-se cele două de ori 40 de zile, să asculte timp de şapte zile zilnic rugăciuni de pocăinţă, iar în ziua a opta să se spele întocmai ca cei mai sus menţionaţi şi să fie uns şi să se învrednicească de împărtăşirea Sfintelor Taine, iar după alte opt zile să participe la slujbele bisericeşti, iar pe cel ce intenţio­nat a dezertat la tăgăduirea credinţei, îl aşteaptă pedeapsă grozavă, darprin nemărginita iubire de oameni a lui Dumnezeu, aceasta încă se va lecui cu milostivire. Deci doi ani să postească, reţinându-se de la carne, brânză şi ouă; iar în trei zile din săptămână lipsindu-se de untdelemn şide vin, făcând în fiecare zi metanii potrivit puterii sale, una sută sau două sute. Iar împlinindu-se cei doi ani, să asculte şi acesta şapte zile rugăciuni de pocăinţă, iar apoi să se procedeze şi în privinţa lui precum s-a mai spus mai înainte.

(62 ap.; 10, 11, 12, 14 sin. I ec; 102 TruL; 1-9, 12, 21 Ancira; 2, 19 Laod.; 43 Cartag.; 2, 11 Grig. Neocez.; 3, 73, 81, 84 Vasile cel Mare; 1-14 Petru Alex.; 2 Grig. Nyssa)

CANONUL 2 Ioan Ajunătorul (VRĂJITORIA. OSÂNDA VRĂJITORILOR ŞI A CELOR CE ALEARGĂ LA EI)

Pe cei ce se îndeletnicesc cu vrăjitorie şi farmece, dumnezeiescul Va­sile, în canonul al 65-lea, îi supune pedepsei ucigaşilor, care durează timp de douăzeci de ani; iar pe cei ce se dedau ghicitorilor de noroc sau numai înclină să creadă ca aceştia, în al şaptezeci şi doilea canon. Grigorie de Nyssa însă, în canonul al doilea făcând iarăşi împărţirea păcatelor, po­runceşte ca celor ce trec de partea acelor vrăjitori întru lepădarea cre­dinţei noastre să li se dea şi lor răstimpul de pedeapsă al apostaţilor; iar în privinţa celor care din constrângere şi din micime de suflet au trecut la aceştia, porunceşte să se observe măsura pedepsei celor care păcătuiesc în desfrânare.

Iar canonul şasezeci şi unu al sinodului al şaptelea îi osândeşte pe cei din urmă la pedeapsă de şase ani. Apoi canonul al douăzeci şi patrulea de la Ancira îi supune pe aceştia unei epitimii nu mai lungi de cinci ani. Să se citească şi canonul al treizeci şi şaselea al sinodului de la Laodiceea, care face deosebire exactă în privinţa acestora.

Iar Ioan Ajunătorul, în privinţa celor ce se îndeletnicesc cu vrăjitorie sau farmece, scurtează la trei ani timpul lor de penitenţă, dacă se strădu­iesc a posti zilnic, cât mai mult timp, şi dacă după ceasul al nouălea gustă mâncare uscată şi seacă, şi să trăiască cât mai desăvârşit; dar să facă şi 250 de metanii, atingând cu evlavie pământul cu fruntea.

Cu aceleaşi pedepse pedepseşte şi pe femeile care confecţionează amulete şi se îndeletnicesc cu ghicire de noroc.

(61, 65 Trul.; 24 Ancira; 36 Laod.; 7, 65, 72, 81, 83 Vasile cel Mare; 3 Grig. Nyssa).

CANONUL 3 Ioan Ajunătorul (DUHOVNICUL ESTE CHIVERNISITORUL POCĂINŢEI DUPĂ CHIBZUINŢĂ SA)

Ioan Ajunătorul zice: Eu socotesc că celor care judecă drept nu li se pare că scurtarea de către noi a timpului de pocăinţă nu este o părere salvatoare, deoarece nici Părintele Vasile cel Mare şi nici cei ce mai vechi dumnezeieşti Părinţi ai noştri nu au stabilit pentru cei ce păcătuiesc vreo ajunare, sau priveghere, sau număr de plecări de genunchi, fără numai îndepărtarea de la Sfânta împărtăşanie. Noi am socotit ca în privinţa celor care se pocăiesc cu adevărat şi cu sârguinţă îşi chinuiesc trupul cu disciplină aspră şi cu înţelepciune îşi schimbă viaţa, contrabalansând răutatea anterioară după măsura înfrângerii, să măsurăm şi scurtarea timpului de pocăinţă. De pildă, dacă cineva ar primi să nu bea vin în anumite zile, am judeca să-1 ier­tăm şi noi un an din epitimia hotărâtă de către Părinţi, pentru greşeala lui. Aşijderea, dacă ar făgădui reţinerea de la carne până la un timp, am socotit să-i tăiem alt an, iar dacă de la brânză şi de la ouă, sau peşte, sau de la unt­delemn, şi astfel pentru fiecare reţinere de acest fel să-i iertăm un an. Tot astfel să procedăm dacă acela va voi să îmblânzească pe Dumnezeu prin îmbelşugatele plecări de genunchi; şi mai ales de va arăta râvnă şi hotărâre nestrămutată pentru milostenie. Iar dacă cineva după păcătuire s-a dedat vieţii de Dumnezeu iubitoare şi singuratice, am socotit că este bine sădobândească iertare încă şi mai scurtă, ca prin acest fel de vieţuire să răzbune în viitor patima respectivă în cursul vieţii.

(12 sin. I ec; 16 sin. IV ec; 102 Trul.; 5 Ancira; 74 Vasile cel Mare)

CANONUL 4 Ioan Ajunătorul (BÂNTUIREA DE ISPITE)

Năvălirea poftei prin gânduri în inimă este cu totul de nepedepsit, fiind un păcat încă nesăvârşit.

CANONUL 5 Ioan Ajunătorul (ÎNVOIREA LA ISPITĂ)

Învoirea sufletului de a primi pofta se spală cu 12 metanii.

CANONUL 6 Ioan Ajunătorul (LUPTA CU ISPITELE)

Lupta este vrednică ori de cununi, ori de pedeapsă.

CANONUL 7 Ioan Ajunătorul (PRIMIREA ISPITEI)

Consimţământul este cauza şi începutul epitimiilor.

CANONUL 8 Ioan Ajunătorul (CANON PENTRU SCURGEREA SĂMÂNŢEI ÎN SOMN)

Cel ce s-a întinat în somn cu patima scurgerii, o zi se scoate de la îm­părtăşanie, şi se crede că se curaţeşte de întinăciune astfel că va cânta psalmul 50 şi va face 49 de metanii.

(4 Dion. Alex.; 1 Atanasie; 12 Tim. Alex.)

CANONUL 9 Ioan Ajunătorul (CANON PENTRU SCURGEREA SĂMÂNŢEI ÎN TREZVIE)

Iar cel ce s-a întinat deştept fiind cu trupul, şapte zile se opreşte de la împărtăşanie, cântând în fiecare zi Psalmul al 50-lea şi făcând 49 de metanii.

(4 Dion. Alex.; 1 Atanasie; 12 Tim. Alex.)

CANONUL 10 Ioan Ajunătorul (CANON PENTRU MALAHIE)

Cel ce a făcut malahie 40 de zile se pedepseşte, cu mâncare uscată hrănindu-se în fiecare zi şi făcând 100 de metanii.

CANONUL 11 Ioan Ajunătorul (CANON PENTRU MALAHIA ÎN DOI)

Iar amestecarea cu alţii, ca una ce face malahia îndoită, primeşte epitimia arătată până la 80 de zile.

CANONUL 12 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA CLERICILOR PENTRU MALAHIE)

Iar dacă vreunul dintre cei din cler mai înainte de consacrare a căzut în patima malahiei, nefiind poate îngrijat că numai pentru aceasta se va opri de la preoţie, întâi, primind epitimie suficientă, aşa să vie la preoţie. Iar dacă s-a aprins cu acest păcat după ce va fi primit demnitatea preo­ţească, pe un an încetând de la aceasta şi pedepsindu-se cu epitimiile obiş­nuite, să se întoarcă la preoţie. Dar dacă, după cunoaşterea păcatului, a doua oară sau a treia oară ar face aceasta, încetând de la preoţie, să trea­că în treapta citeţilor.

CANONUL 13 Ioan Ajunătorul (CANON PENTRU FAPTE ASEMENEA MALAHIEI)

Va primi epitimia însă pentru malahie şi între femei aceea care s-a sărutat şi pipăit cu un bărbat, dar nu a fost stricată.

CANONUL 14 Ioan Ajunătorul (POCĂINŢA PENTRU DESFRÂUL CELUI NEÎNSURAT)

Canonul al treilea al Sfântului Grigorie de Nyssa exclude pe cel desfrâ­nat pe nouă ani de la Sfintele Taine, iar canonul al cincizeci şi nouălea al lui Vasile cel Mare, pe timp de şapte ani.

(4, 21, 22, 26, 59, 79, 80 Vasile cel Mare; 4 Grig. Nyssa)

CANONUL 15 Ioan Ajunătorul (POCĂINŢA PENTRU DESFRÂUL CELUI ÎNSURAT)

Iar Vasile cel Mare în canonul 21 spune că cel ce este însurat cu femeie şi cade în desfrâu merită să se pedepsească mai mult decât cel ce nu trăieşte cu o femeie şi este cuprins de această patimă.

(9, 19, 21, 26, 34, 37, 39, 58, 59, 77, 79, 80 Vasile cel Mare; 4 Grig. Nyssa)

CANONUL 16 Ioan Ajunătorul (POCĂINŢA PENTRU CĂLCAREA FĂGĂDUINŢEI FECIORIEI)

în canonul 60 Vasile cel Mare, pe monahiile sau pe femeile canonice care desfrânează Ie supune epitimiei pentru adulter, căci acelea sfărâmă legătura cu mirele lor spiritual, Hristos, iar canonul al 44-lea al sinoduluial Vl-lea porunceşte ca monahul care desfrânează cu nimic mai mult să nu se pedepsească decât laicii. Iar noi, zice Ioan Ajunătorul, rânduim ca cel ce desfrânează să nu se împărtăşească doi ani, dacă-şi va da silinţa să mănânce mâncăruri uscate zilnic, după ceasul al nouălea, şi va face două sute cincizeci de metanii. Iar dacă va neglija să facă acestea, va îndeplinitimpul epitimiei hotărât de Părinţi.

(16 sin. IV ec; 44 Trul.; 19 Ancira; 16 Cartag.; 6, 18, 19, 20, 44, 60 Vasile cel Mare)

CANONUL 17 Ioan Ajunătorul (SILNICIA. (CEI CĂRORA LI SE FACE SILĂ NU SE OSÂNDESC))

Părinţii, şi mai ales canonul al 49-lea al Iui Vasile cel Mare, au hotărât să nu se supună pedepselor cei pângăriţi de oameni silnici sau de stăpâni.

(11 Ancira; 2 Grig. Neocez..; 30, 49 Vasile cel Mare)

CANONUL 18 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA CLERICULUI PENTRU DESFRÂU)

Canonul 32 al lui Vasile cel Mare hotărăşte ca clericul care des­frânează să se caterisească, dar să nu se şi afurisească.

CANONUL 19 Ioan Ajunătorul (POCĂINŢĂ PENTRU CĂSĂTORIA A DOUA ŞI A TREIA)

În privinţa celor care se căsătoresc a doua oară, canonul 4 al lui Vasile cel Mare zice că unii au stabilit un an; iar alţii doi ani de epitimie; iar cei ce se căsătoresc a treia oară se vor afurisi pe trei şi pe patru ani. Dar noi zicem că am primit obiceiul afurisirii de cinci ani pentru cei ce se căsă­toresc a treia oară, fireşte nedesfăcându-se căsătoria dacă au ei copii din căsătoriile anterioare.

(17 ap.; 8 sin. I ec; 3, 87 TruL; 19 Ancira; 3, 7 Neocez.; 1 Laod.; 4, 12, 30, 41, 50, 53, 80, 87 Vasile cel Mare)

CANONUL 20 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA PENTRU ADULTER)

Canonul al patrulea al Iui Grigorie de Nyssa izgoneşte pe adulter pe optsprezece ani de la dumnezeiasca împărtăşanie, iar canonul 58 al luiVasile cel Mare îi îngăduie ca după cincisprezece ani să se împărtăşească cu Sfintele Taine; iar canonul 20 al sinodului de la Ancira dispune ca epitimia să se poată termina după anul al şaptelea. Iar noi credem ca acela după trei ani să se învrednicească de împărtăşanie, dacă în fiecare zi după ceasul al nouălea se va mulţumi cu mâncăruri uscate şi va face şi două sute cincizeci de metanii în fiecare zi. Iar de va neglija să facă aceas­ta, va aştepta sfârşitul timpului hotărât de Părinţi.

(48 ap.; 87, 93, 98 TruL; 20 Ancira; 102 Cartag.; 19, 21, 31, 35, 36, 46, 48, 58, 77, 80 Vasile cel Mare; 4 Grig. Nyssa)

CANONUL 21 Ioan Ajunătorul (DESPĂRŢENIA CANONICĂ A CLERULUI PENTRU ADULTERUL SOŢIEI)

Nu poate intra în preoţie acela a cărui soţie este adulteră, precum spune canonul al 8-lea de la Neocezareea. Se dispune ca femeia care s-a făcut adulteră după hirotonia soţului să se demită, sau dânsul să înceteze de la preoţie.

(18 ap.; 3, 6, 12, 26 TruL; 8 Neocez.; 27 Vasile cel Mare)

CANONUL 22 Ioan Ajunătorul (CĂSĂTORIA CU LOGODNICA ALTUIA ESTE ADULTER)

Canonul al 98-lea al sinodului al şaselea osândeşte ca pe adulter pe cel ce ia în căsătorie pe cea logodită legal cu altul.

(98 TruL; 11 Ancira; 22, 69 Vasile cel Mare)

CANONUL 23 Ioan Ajunătorul (CĂSĂTORIA CU ERETICII ESTE OPRITĂ)

Canonul al 72-lea al aceluiaşi sinod hotărăşte că dacă un ortodox se îm­preună cu o femeie eretică, nunta să fie fără valoare, şi căsătoria nelegiuită să se desfacă; iar de vor stărui în această căsătorie, să se afurisească.

(14 sin. IV ec; 72 TruL; 10, 31 Laod.; 21 Cartag.)

CANONUL 24 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA ÎMPREUNĂRII ÎNTRE FRAŢI (INCESTULUI))

Acela dintre cei ce au căzut în incest, care a comis necuviinţa cu sora sa proprie, după Vasile cel Mare, se exclude pe cincisprezece ani de la îm­părtăşanie. Iar noi rânduim ca acesta să se învrednicească de împăr­tăşanie după trei ani, dacă în fiecare zi va posti până seara şi va mâncamâncare uscată şi va face în fiecare zi 500 de metanii.

(67, 68, 75 Vasile cel Mare; 11 Grig. Neocez.)

CANONUL 25 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA DESFRÂNĂRII CU LOGODNICA)

Cel ce desfrânează cu logodnica, după Vasile cel Mare, se exclude de la împărtăşanie pe 11 ani; noi zicem că pe doi ani, dacă în fiecare zi după ceasul al nouălea mănâncă mâncare uscată şi face în fiecare zi 300 de me­tanii. Dar neglijând să facă aceasta, va îndeplini anii hotărâţi de Părinţi.

(19 ap.; 26, 54 TruL; 2 Neocez..; 23, 27, 67, 68, 75, 76, 78, 79, 87 Vasile cel Mare; 11 Tim. Alex.; 5 Teof. Alex.)

CANONUL 26 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA PENTRU DESFRÂNARE CU SOACRA)

Aceloraşi epitimii se va supune şi cel ce iubeşte nebuneşte pe soacra sa, nefiind despărţit de soţia sa, potrivit legii, care zice că „Cele întărite din­tru început să rămână neschimbate sub toate împrejurările”. Dar Sfântul şi dumnezeiescul Sinod de acum hotărăşte ca cei ce săvârşesc un astfel depăcat să rămână neîmpărtăşiţi şase ani, supunându-se canonului ur­mător: sase luni să se abţină cu totul de mâncare de cărnuri, asistând totdeauna la sfintele slujbe ale bisericii, dacă nu li se întâmplă vreo boală sau altă nevoie inevitabilă, când vor sta afară de biserică, plângând şi rugând pe Dumnezeu să le ierte nelegiuirea; nici să nu primească anaforă, nici să nu bea apă sfinţită, dacă nu cumva se apropie timpul sfânt al lu­minării; şi ridicând numai pâinea întru numele Sfintei Treimi, să o mă­nânce cu evlavie, drept arvună a iubirii de oameni a lui Dumnezeu; dar să nu sărute cu îndrăzneală cu buzele sfintele icoAne, decât numai pedes-tralele lor cu toată frica. Dar în întreg timpul celor şase ani să facă zilnic 100 de metanii, afară de sâmbătă şi duminică; iar în fiecare miercuri şivineri să se bucure de mâncări uscate, abţinându-se de la peşte, şi de la vin, şi de la untdelemn, şi în curs de doi ani să stea în biserică după cântăreţ şi să asculte dumnezeiestile cântări, iar ceilalţi trei ani şi jumăta­te să stea laolaltă cu credincioşii şi împreună să se roage; şi astfel după sfârşitul celor şase ani să se învrednicească de împărtăşanie. însă trebuie să observe şi acestea: să facă milostenie după putinţă, mai ales în menţio­natele zile de post, adică miercurea şi vinerea. Apoi să dăruiască săracilor toate câte le-a fost îngăduit să mănânce mai înainte de a se fi supus canonului, adresându-se lor cu rugămintea ca să se roage pentru dânşii;şi să trimită la biserică în fiecare săptămână o liturghie, dacă au mijloace; şi să se abţină de la minciuni şi jurăminte cu care de multe ori este îm­preunată călcarea de jurământ. Căzând însă ei în boală de moarte, să se învrednicească de dumnezeiasca împărtăşanie; dar întremându-se să re­vină iarăşi în acea treaptă a pedepsei în care s-au găsit înainte de împăr­tăşania dată lor din necesitate; şi să-şi zdrobească inima, cu lacrimi calde să-şi curăţească după putinţă cât mai mare păcatul greu al sufletului.

(86 Vasile cel Mare)

CANONUL 27 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA VRĂJITORILOR, ADULTERILOR ŞI UCIGAŞILOR)

Acelaşi canon se potriveşte şi pentru vrăjitori, şi pentru adulteri, şi pentru ucigaşi, şi pentru toţi care cad în vinovăţii grele, dar prin dis­poziţia sufletească a persoAnelor respective spre pocăinţă, sau se reduce pedeapsa, sau se înmulţeşte.

(26 Ioan Ajun.)

CANONUL 28 Ioan Ajunătorul (OPRIRI ŞI ÎNFRÂNĂRI PENTRU FEMEIA AFLATA ÎN CURĂŢENIE LUNARĂ)

Canonul al 2-lea al Sfântului Dionisie, dar şi al 7-lea al lui Timotei, porunceşte ca femeile care sunt în curăţirea lunară să nu se atingă de nimic dintre cele sfinte, până la a şaptea zi. Şi în legea cea veche porunceşte aceasta. Dar nici nu îngăduie să se împreune cu bărbaţii; căci din aceasta se întâmplă, ca cei ce se zămislesc să se facă slabi şi fără putere. De aceea şi dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl leprosului, fiindcă din cauza neînfrânării n-a aşteptat curăţirea femeii. Iar ceea ce nu va ţine seama de aceasta în timpul necurăţeniei sale şi va atinge dumnezeieştile taine, 40 de zile porunceşte să fie neîmpărtăşită.

nimic dintre cele sfinte până la a şaptea zi. Şi legea cea veche porunceşte aceasta. Dar nici nu îngăduie să se împreune cu bărbaţii; căci din aceasta se întâmplă ca cei ce se zămislesc să se facă slabi şi fără putere. De aceea şidumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl leprosului, fiindcă din cauza neînfrânării n-a aşteptat curăţirea femeii. Iar ceea ce nu va ţine seama de aceasta în timpul necurăţeniei sale şi va atinge dumnezeiestile taine, 40 dezile porunceşte să fie neîmpărtăşită.

(44 Laod.; 2 Dion. Alex.; 6, 7 Tim. Alex.)

CANONUL 29 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA DESFRÂULUI CU BĂRBAŢI)

Canonul al 4-lea al lui Grigorie de Nyssa exclude de la împărtăşanie pentru optsprezece ani pe cel ce comite necuviinţă cu bărbaţii; iar cano­nul al 62-lea al lui Vasile cel Mare, pentru cincisprezece. Noi însă socotim că pentru trei ani să se excludă de la împărtăşanie unul ca acesta, plân­gând şi ajunând, şi spre seară mâncând mâncăruri uscate şi 200 de meta­nii făcând. Iar dacă se dedă mai mult trândăviei, să împlinească cinci­sprezece ani.

(7, 62 Vasile cel Mare; 4 Grig. Nyssa)

CANONUL 30 Ioan Ajunătorul (COPIII PÂNGĂRIŢI. CEI PÂNGĂRIŢI NU POT FI CLERICI)

Copilul, de se va pângări de cineva, să nu intre în preoţie. Căci deşi acela din cauza nevârstniciei nu a păcătuit, dar vasul s-a sfărâmat şi ne­trebnic s-a făcut pentru sfânta slujbă. Iar dacă pe coapse a primit scurge­rea, canonisindu-se potrivit, nu se va opri să se aducă la preoţie.

(4 Grig. Nyssa)

CANONUL 31 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA UCIDERII DE VOIE ŞI FĂRĂ DE VOIE)

Legea Veche porunceşte ca ucigaşul să se pedepsească cu moartea; iar Vasile cel Mare, în canonul 56, exclude pe ucigaşul cu premeditare pentru douăzeci de ani de la împărtăşanie, iar pe cel fără de voie pentru zece. Iar noi excludem de la împărtăşanie pentru cinci ani pe ucigaşul cu premedi­tare, iar pe cel fără de voie, pentru trei ani, dacă însă, după ajunarea cea până seara, ucigaşul cel cu mâna sa va mânca mâncare foarte uscată şi seva sili să facă în fiecare zi câte 300 de metanii, iar găsindu-se întru lene­vie, să îndeplinească hotărârea Părinţilor.

(65 ap.; 91 Trul; 21, 22, 23 Ancira; 2, 8, 11, 43, 54, 56, 57 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 32 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA CELOR CE UCID ÎN RĂZBOI ŞI ÎN LUPTA CU TÂLHARII)

Vasile cel Mare, în canonul 13, exclude de la împărtăşanie pentru trei ani pe cei ce ucid în război. Aşijderea în canonul 55 şi pe cei ce luptă împotriva tâlharilor; iar clericii se caterisesc.

(22, 23 Ancira; 1 Atanasie cel Mare; 8, 43, 55 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 33 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA CELOR CE PRICINUIESC PIERDEREA MEŞTEŞUGITĂ A FĂTULUI)

Vasile cel Mare, în Canoanele sale al 2-lea şi al 8-lea, spune că femeile care strică cu meşteşugiri pe feţi în pântece şi cele ce dau şi iau doctorii, pentru ca să-i piardă şi ca feţii înainte de vreme să cadă afară, să fie ex­cluse de la împărtăşanie pentru 10 ani. Noi însă hotărâm ca acestora să li se dea cel mult până la cinci ani sau şi trei ani.

(65 ap.; 91 Trul; 21, 22, 23 Ancira; 2, 8, 11, 43, 54, 56, 57 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 34 Ioan Ajunătorul (POCĂINŢA PENTRU PIERDEREA FĂRĂ DE VOIE A FĂTULUI)

Iar femeia care fără de voie a pierdut fătul primeşte epitimie de un an.

(65 ap.; 91 Trul.; 21, 22, 23 Ancira; 2, 8, 11, 43, 54, 56, 57 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 35 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA PENTRU NĂDUŞIREA CU VOIE SAU FĂRĂ DE VOIE A PRUNCULUI)

Femeia care adoarme asupra pruncului şi-l îneacă, după trei ani se învredniceşte de împărtăşire, îndepărtându-se în zile rânduite de cărnuri, şi de brânză, şi celelalte săvârşindu-le cu osteneală. Iar dacă din lenevire şi din neînfrânarea părinţilor s-a întâmplat aceasta, se aseamănă cu uci­derea intenţionată. Dacă însă din viclenia vrăjmaşului, atunci fapta este vrednică de iertare. Totuşi, si aceasta are trebuinţă de epitimii potrivite; căci din cauza altor greşeli s-a întâmplat această părăsire.

CANONUL 36 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA PENTRU PIERDEREA CU VOIE A FĂTULUI)

Femeii care nu se îngrijeşte de fătul său, ci din cauza neglijenţei dânsei avortează, i se dă pedeapsa pentru ucidere premeditată.

(2, 32, 52 Vasile cel Mare)

CANONUL 37 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA PĂRINŢILORCARE ÎŞI LASĂ COPIII SĂ MOARĂ NEBOTEZAŢI)

Murind copilul nebotezat din cauza neglijenţei părinţilor săi, părinţii se exclud pe trei ani de Ia împărtăşire, mâncând ei în aceşti ani mâncăruri uscate şi îmblânzind pe Dumnezeu cu plecări de genunchi cu plângere şi cu putere să se roage de Dumnezeu cu milostivire. Iar fiind copilul de şapte zile şi moare nebotezat, părinţii se înlătură pe şapte ani din comuni­une şi se condamnă ca în aceşti ani să mănânce mâncări uscate şi să facă în fiecare zi 40 de metanii.

(72, 110 Cartag.)

CANONUL 38 Ioan Ajunătorul (CĂLUGĂRIŢA SĂ DEA LA IVEALĂ PĂCATELE DE CARE ŞTIE)

Călugăriţa care a auzit de la alţii despre un adulter sau despre pângărire de prunci, şi nu descoperă aceasta superioarei se supune aceleiaşi epitimii ca aceea ce a săvârşit păcatul, potrivit canonului 71 al lui Vasile cel Mare.

(71 Vasile cel Mare)

CANONUL 39 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA CELOR CE-ŞILEAPĂDĂ COPIII ESTE CU UCIGAŞII)

Legea pedepseşte ca pe ucigaşe pe cele ce-şi aruncă copiii lor la intrările bisericilor, chiar dacă cineva i-ar scăpa luându-i.

(33, 52 Vasile cel Mare)

CANONUL 40 Ioan Ajunătorul (TÂLHARII SE OSÂNDESC CA UCIGAŞII)

Tâlharii se supun pedepsei ucigaşilor de oameni, deoarece ei se servesc şi de ucidere spre promovarea întreprinderii lor.

(22, 23 Ancira; 1 Atanasie cel Mare; 8, 13, 43, 55 Vasile cel Mare)

CANONUL 41 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA PENTRU FURT)

Hoţul, dacă de bunăvoie mărturiseşte fapta sa, să se afurisească pe un an, după canonul 61 al lui Vasile cel Mare; iar dacă a fost dovedit, să se afurisească pe doi ani. Dar noi vom lipsi pentru 40 de zile din comuniunepe hoţul care de bunăvoie se căieşte, iar pe cel ce se dovedeşte, pentru şase luni, mâncând după al nouălea ceas din zi mâncare uscată şi făcând în fiecare zi o sută de metanii.

(61 Vasile cel Mare; 3, 4, 5 Grig. Neocez.; 6 Grig. Nyssa)

CANONUL 42 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA PENTRU FURTUL AVERII OBŞTEŞTI)

Cel ce a fost prins în furtul averii obşteşti, ceea ce se numeşte furt prin­cipal, să nu intre în preoţie. Iar dacă va cădea în această patimă după ce a intrat în preoţie, se va despuia de preoţie, după canonul 25 al SfinţilorApostoli.

(25, 72 ap.; 10 sin. 1-11; 6, 8 Grig. Nyssa)

CANONUL 43 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA PENTRU PRĂDAREA MORMINTELOR)

Canonul 66 al lui Vasile cel Mare hotărăşte că cel ce jefuieşte mormin­tele trebuie să fie neîmpărtăşit pe zece ani. Iar noi pe un an, mâncând după al noulea ceas din zi şi făcând în Fiecare zi 200 de metanii.

(66 Vasile cel Mare; 7 Grig. Nyssa)

CANONUL 44 Ioan Ajunătorul (OSÂNDA PENTRU SPURCAREA CELOR SFINTE)

După Sfântul Grigorie de Nyssa, sacrilegiul se pedepseşte cu timp mai scurt decât adulterul; dar se dă până la trei ani.

(25, 38, 72, 73 ap.; 25 Antioh.; 10 sin. I-II; 8 Grig. Nyssa; 2 Chiril Alex.)

CANONUL 45 Ioan Ajunătorul (POCĂINŢA CELOR CARE JURĂ STRÂMB))

Canonul 82 al lui Vasile cel Mare hotărăşte ca cei ce prin constrângere jură strâmb să se înlăture din comuniune pe trei ani; iar cei ce fără de constrângere, să fie înlăturaţi de Ia aceasta pe zece ani. Iar noi credem de cuviinţă ca aceştia să se scoată din comuniune pe un an, mâncând după al noulea ceas din zi mâncări uscate şi făcând zilnic 250 de metanii.

(25 ap.; 94 TruL; 10, 17, 29, 64, 82 Vasile cel Mare)

CANONUL 46 Ioan Ajunătorul (NU ESTE CU DREPTATE A CERTA CU DOUĂ OSÂNDE PENTRU ACEEAŞI GREŞEALĂ)

Nici femeia laică, nici călugăriţa să nu se despartă de biserică pentru orice fel de păcat, ci numai de la împărtăşanie. Canonul zice să facem aşa din cauză că multe femei s-au sinucis de ruşine; precum nici presbiterul, nici diaconul, potrivit acestei norme: „Nu vei pedepsi de două ori pentru aceeaşi” (Naum 1,9).

(25 ap.; 34 Vasile cel Mare)

CANONUL 47 Ioan Ajunătorul (POCĂINŢA PENTRU BĂUTURI NECURATE)

Căzând ceva necurat în fântână, sau în untdelemn, sau în vin, cel ce bea acele băuturi trei zile să nu se atingă de carne şi de brânză; şi şapte zile să nu se cuminece.

(63 ap.; 67 TruL; 2 Gang.)

CANONUL 48 Ioan Ajunătorul (VOMAREA. POCĂINŢA CELOR CE VOMEAZĂ DUPĂ CUMINECARE)

Cel ce a vomitat după dumnezeiasca împărtăşanie să se înlăture pe 40 de zile de la dumnezeiasca cuminecătură, rostind cincizeci de psalmi în fiecare zi şi făcând cincizeci de metanii, orişicum s-ar fi întâmplat aceasta. Căci chiar dacă ar şti el că nu s-a întâmplat din cauza sa, totuşi să se supună la orice caz pentru alte oarecare păcate ale sale.

CANONUL 49 Ioan Ajunătorul (PĂCĂTUIREA CU MAŞTERA)

De va păcătui cineva cu maştera sa, se pedepseşte cu trei ani, fireşte aju­nând până seara, şi mâncând uscat, şi în fiecare zi făcând cinci sute de metanii.

(79 Vasile cel Mare)

CANONUL 50 Ioan Ajunătorul (PĂCĂTUIREA CU MAMA ŞI CU FIICA)

De va păcătui cineva cu mama şi cu fiica, se pedepseşte cu patru ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 300 demetanii.

CANONUL 51 Ioan Ajunătorul (DESFRÂNAREA NEFIREASCĂ CU DOI FRAŢI)

De va face cineva sodomie cu doi fraţi, asemenea se pedepseşte.

CANONUL 52 Ioan Ajunătorul (DESFRÂNAREA NEFIREASCĂ CU GINERELE)

De va face cineva sodomie cu ginerele său, se pedepseşte cu patru ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 200 demetanii.

CANONUL 53 Ioan Ajunătorul (DESFRÂNAREA NEFIREASCĂ ÎNTRE FRAŢI)

De va face cineva sodomie cu fratele său, se pedepseşte cu opt ani, mân­când uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 400 de metanii.

CANONUL 54 Ioan Ajunătorul (DESFRÂNAREA NEFIREASCĂ CU FRATELE MAI MIC)

Dacă vreun frate mai mic ar suferi sodomie de la cel mai mare, fără să facă el sodomie, se pedepseşte pe trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând 100 de metanii.

CANONUL 55 Ioan Ajunătorul (CĂDEDEA CU FIICA SA)

De va păcătui cineva cu fiica sa o dată, se pedepseşte cu cinci ani. Iar dacă de mai multe ori, cu 12 ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi si făcând în fiecare zi 500 de metanii.

CANONUL 56 Ioan Ajunătorul (PĂCĂTUIREA CU MAMA SA)

De va păcătui cineva cu mamă-sa o dată, se pedepseşte cu şapte ani, iar dacă de mai multe ori, cu 12 ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi si făcând cinci sute de metanii.

CANONUL 57 Ioan Ajunătorul (PĂCĂTUIREA CU FINA)

De va păcătui cineva cu fiica sa cea din Sfântul Botez o dată, se pedepseşte cu opt ani, iar dacă de mai multe ori cu 10 ani, mâncând după al nouălea ceas din zi si făcând cinci sute de metanii.

CANONUL 58 Ioan Ajunătorul (PĂCĂTUIREA CU CUMĂTRĂ)

De va păcătui cineva cu cumătră sa, se pedepseşte cu opt ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 300 de metanii.

CANONUL 59 Ioan Ajunătorul (SODOMIA)

De va păcătui cineva de mai multe ori cu dobitoc, având soţie, se pedepseşte cu opt ani, iar de nu are femeie şi a păcătuit o dată sau de două ori, sau de mai mult de trei ori a păcătuit, se pedepseşte pe trei ani,mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând 300 de metanii. Aceste epitimii le va primi şi femeia care a păcătuit cu dobitoc.

CANONUL 60 Ioan Ajunătorul (PĂCĂTUIREA CU VERIŞOARA PRIMARĂ)

De va păcătui cineva cu vara sa primară, se pedepseşte doi ani, mâncând iscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 500 de metanii.

CANONUL 61 Ioan Ajunătorul (PĂCĂTUIREA CU NECREŞTINI ŞI ERETICI)

De va păcătui cineva cu o păgână, sau şi cu o evreică, sau cu turcoaică, au cu eretică, neavând soţie legiuită, se pedepseşte trei ani, mâncând us-at după al nouălea ceas din zi, făcând în fiecare zi 200 de metanii. Asemenea se pedepseşte şi femeia care, neavând soţ legiuit, va păcătui cu vreu, sau cu turc, sau cu eretic, sau cu armean. Iar dacă bărbatul, care re soţie, şi femeia, care are soţ legiuit, ar păcătui cu astfel de persoAne lăgâne sau eretice, se pedepsesc pe patru sau cinci ani, mâncând uscat lupă al nouălea ceas din zi si făcând în fiecare zi 250 de metanii.

CANONUL 62 Ioan Ajunătorul (ADULTERUL SOŢIILOR DE CLERICI. DESPĂRŢENIA CANONICĂ A CLERICILOR)

Iar dacă soţia presbiterului sau diaconului ar comite adulter, se edepseşte cu trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi icând în fiecare zi 300 de metanii. Fireşte că acestea se pedepsesc mai greu decât alte adultere, pentru că ucid pe bărbaţii lor, făcându-se ele prin acest fel de adulter cauza caterisirii din preoţie. Şi soţii lor, dacă voiesc să le mai aibă pe ele soţii, se caterisesc din preoţie. Iar dacă voiesc să aibă preoţia, se despart de dânsele mai înainte de a se împreuna cu ele după adulter, potrivit canonului al 8-lea al sinodului de la Neocezareea.

CANONUL 63 Ioan Ajunătorul (PĂCĂTUIREA FEMEII CU DOI FRAŢI)

Iar dacă o femeie ar păcătui cu doi fraţi, se pedepseşte pe trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 200 demetanii.

CANONUL 64 Ioan Ajunătorul (PĂCĂTUIREA FEMEII CU FAMEN)

Dacă o femeie ar păcătui cu un famen, se pedepseşte cu trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 300 demetanii.

CANONUL 65 Ioan Ajunătorul (ÎMPREUNAREA NEFIREASCĂ CU SOŢIA)

De va face cineva sodomie cu soţia sa, se pedepseşte pe opt ani, mân­când uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 200 demetanii.

CANOANELE lui Nichifor Mărturisitorul (†818)

CANONUL 1 Nichifor Marturisitorul (ANTIMISUL)

Dacă din neştiinţă se va spăla antimisul, acela nu-şi pierde sfinţenia, nici nu se face necurat.

(73 ap.; 7 sin. VII ec.)

CANONUL 2 Nichifor Marturisitorul (CĂSĂTORIA A DOUA ŞI A TREIA)

Cel ce se căsătoreşte a doua oară nu se cunună, ci i se dă chiar epitimia de a nu se împărtăşi doi ani cu preacuratele taine; iar cel ce se căsătoreşte a treia oară, cinci ani.

(7 ap.; 3 Trul.; 19 Ancira; 3, 7 Neocez.; 1 Laod.; 4, 12 Vasile cel Mare)

CANONUL 3 Nichifor Marturisitorul (PRIDVORUL BISERICII. ÎN PRIDVORUL BISERICII NU SE ZĂBOVEŞTE)

Cel ce petrece de nevoie timp scurt în pridvorul bisericii nu se osân­deşte. Iar dacă zăboveşte acolo timp îndelungat, acela să se alunge cu certări, iar biserica să-şi primească ale sale drepturi.

(73 ap.; 74, 76, 97 Trul.)

CANONUL 4 Nichifor Marturisitorul (DANIILE Şl NUMELE CELOR RĂPOSAŢI.BISERICA PRIMEŞTE DANII ŞI FĂRĂ TESTAMENT)

Se cuvine a se primi milosteniile ce se fac pentru cei ce s-au săvârşit fără testament; anume dacă dânşii fiind vii aveau intenţia să facă aceste milostenii.

CANONUL 5 Nichifor Marturisitorul (LA BUNAVESTIRE ESTE DEZLEGARE DE VIN ŞI DE PEŞTE)

De s-ar întâmpla Bunavestire în Joia cea Mare sau Vinerea cea Mare, nu păcătuim dacă gustăm vin şi peşte.

(66ap.;52Trul.)

CANONUL 6 Nichifor Marturisitorul (EGUMENUL POATE HIROTESI CITEŢ ŞIIPODIACON)

Cel ce are rugăciunea (hirotesia) de egumen, presbiter fiind, poate să sfinţească citeţ şi ipodiacon în mănăstirea sa.

(33Trul.; 14sinF/ec.)

CANONUL 7 Nichifor Marturisitorul (DESFRÂUL OPREŞTE DE LA HIROTONIE)

Dacă cineva a vieţuit 20 de ani sau şi mai mulţi în desfrâu, apoi se va arăta că face fapte virtuoase, acela nu se cuvine a se hirotoni; fiindcă cel sfinţit trebuie să fie imaculat.

(80 ap.; 2 sin. Iec; 12 Neocez.; 3, 12 Laod.; 10 Sard.; 17 sin. 1-11; 4 Chirii al Alex.)

CANONUL 8 Nichifor Marturisitorul (COPIII DIN FLORI ŞI CEI DINCĂSĂTORIA A DOUA ŞI A TREIA SE POT HIROTONI)

Copiii născuţi din ţiitoare sau din cei ce s-au căsătorit a doua oară sau a :reia oară şi care dovedesc că au viaţă vrednică de preoţie se hirotonesc.

(76 ap.; 33 Trai; 14 sin. Vil ec; 15 Laod.)

CANONUL 9 Nichifor Marturisitorul (CUMINECAREA CELOR ÎN PRIMEJDIE DE MOARTE)

Se cuvine să se dea dumnezeiasca împărtăşanie celui bolnav în prime­jdie de moarte, chiar şi după ce a gustat mâncare.

(29 Trul.; 41 Cartag.)

CANONUL 10 Nichifor Marturisitorul (ÎNCHINAREA DUMINICA ŞI ÎN CINCIZECIME)

Duminica şi în toată Cincizecimea se cuvine a pleca genunchii pentru sărutarea icoAnelor, dar să nu se facă obişnuitele metanii mari.

(20 sin. I ec; 90 Trul; 15 Petru Alex.; 91 Vasile cel Mare)

CANONUL 11 Nichifor Marturisitorul (PROSCOM1DIA. RÂNDUIALĂ PENTRU PROSCOMIDIE)

Nu păcătuieşte cel ce proscomideşte dintr-o prescură pentru trei oa­meni, sau aprinde o lumânare.

CANONUL 12 Nichifor Marturisitorul (POTIRUL NU SE BINECUVÂNTEAZĂ LA PROSCOMIDIE)

Sfântul Potir nu trebuie să se binecuvânteze la rugăciunea proscomidiei.

CANONUL 13 Nichifor Marturisitorul (LA LITURGHIE SE FOLOSEŞTE APĂ CALDĂ)

Nu se cuvine ca presbiterul să liturghisească fără apă caldă, decât nu­mai de mare nevoie; şi dacă nicidecum nu se află apă caldă.

(32Trul.;37Cartag.)

CANONUL 14 Nichifor Marturisitorul (RÂNDUIALĂ PENTRU CĂLUGĂRUL REVENIT ÎN MĂNĂSTIRE)

Se cuvine ca monahul care a lepădat schima, şi iarăşi a revenit, să îmbrace iarăşi îmbrăcămintea monahală ce a dezbrăcat, dar fără să se citească rugăciunile orânduite.

(81, 83 ap.; 3, 4, 6, 7 sin. IVec; 10 sin. VII ec; 16 Cartag.; 11 sin. I-II)

CANONUL 15 Nichifor Marturisitorul (CĂLUGĂRIŢELE POT INTRA ÎN ALTAR)

Se cuvine călugăriţelor a intra în sfântul altar şi să aprindă lumânări şi candele, să-l cureţe şi să-l măture.

(69 Trul.; 19,44 Laod.)

CANONUL 16 Nichifor Marturisitorul (CĂLUGĂRII SĂPOSTEASCĂ ÎNTREG POSTUL MARE)

Nu se cuvine ca monahii, în Vinerea Mare, să îndeplinească lucrări agricole şi, sub pretextul acestora, să se dezlege la vin şi untdelemn, fi­indcă acestea sunt obiceiuri ale necumpătării.

CANONUL 17 Nichifor Marturisitorul (PRICINI CARE IARTĂ PLECAREA CĂLUGĂRULUI DIN MĂNĂSTIRE)

Pentru trei cauze se iartă monahului să plece din mănăstirea sa: dacă egumenul este eretic; dacă intrarea femeilor în mănăstire devine liberă; dacă în cenovie învaţă copii mireneşti.

CANONUL 18 Nichifor Marturisitorul (SĂ NU SE VESTEASCĂ ÎN LUME CELE CE SE FAC ÎN MĂNĂSTIRE)

Fiindcă nu este permis ca prin copiii aceştia să se divulge poporului cele ce se fac în mănăstire.

(4 sin. IV ec; 21 sin. Vil ec; 80 Cartag.; 4 sin 1-11)

CANONUL 19 Nichifor Marturisitorul (RÂNDUIALĂ PENTRU CĂLUGĂRII PUŞI LA POCĂINŢĂ)

Se cuvine călugărilor supuşi epitimiilor să mănânce cu ceilalţi şi să se roage laolaltă; precum şi să primească pâine binecuvântată, adică anafo-ră, deodată cu mărturisirea lor.

CANONUL 20 Nichifor Marturisitorul (RÂNDUIALĂ PENTRU POSTIREA CĂLUGĂRILOR ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI)

în Postul Sfinţilor Apostoli şi în Postul Sfântului Filip se cuvine călugă­rilor care şed în mănăstire să mănânce o dată pe zi spre seară, miercurea şi vinerea; iar cei ce lucrează, să guste după ceasul al şaselea, iar seara sămănânce.

CANONUL 21 Nichifor Marturisitorul (POCĂINŢA CĂLUGĂRIŢEI CĂREIA I S-A FĂCUT SILĂ)

Călugăriţei care se va necinsti de oameni barbari şi necumpătaţi, iar viaţa ei anterioară a fost curată, să i se dea epitimie de 40 de zile; dar dacă viaţa ei anterioară a fost întinată, să se îndeplinească epitimia prescrisăpentru desfrâu.

(49 Vasile cel Mare; 2 Grig. Neocez.)

CANONUL 22 Nichifor Marturisitorul (POCĂINŢA CELUI CE S-A CĂLUGĂRIT CU GÂND VICLEAN)

Cel ce de frica de oaste sau din oarecare viclenie a îmbrăcat schima monahicească, fireşte ca unul ce-şi bate joc de dânsa, şi după această nevoie neapărată şi prefăcătorie a dezbrăcat-o, să se epitimeasca pe detrei ori 40 de zile şi apoi să se apropie de Sfânta împărtăşanie.

CANONUL 23 Nichifor Marturisitorul (CĂLUGĂRIŢELE NU SE CUMINECA DE CĂLUGĂRI PRESBITERI TINERI)

Nu se cuvine călugăriţelor să se împărtăşească de la călugărul pres-biter tânăr, când acesta slujeşte şi împărtăşeşte.

(47 TruL; 18, 20, 22 sin. VII ec.)

CANONUL 24 Nichifor Marturisitorul (EGUMENUL SĂ NU-I GONEASCĂ PE CĂLUGĂRI DIN MĂNĂSTIRE)

Nu se cuvine ca egumenul să scoată culionul ucenicului şi să-1 alunge pe acesta din mănăstire.

CANONUL 25 Nichifor Marturisitorul (CEI CE LEAPĂDĂCĂLUGĂRIA SUNT CA CEI DAŢI ANATEMEI)

Pe cel ce a lepădat sfânta schimă călugărească şi nu se îndreaptă nu se cuvine a-1 băga în casă, ci să sepărăsească.

(81, 83 ap.; 3, 6, 7, 16 sin. IV ec; 10 sin. VII ec; 16 Cartag.; 11 sin. l-Il)

CANONUL 26 Nichifor Marturisitorul (BOTEZUL ŞI CĂLUGĂRIA PE PATUL DE MOARTE)

De va fi cineva bolnav şi ar cere Sfântul Botez, sau sfânta schimă călu­gărească, trebuie să i se dea fără întârziere şi să nu i se denege harul.

(4 Tim. Alex.)

CANONUL 27 Nichifor Marturisitorul (CĂLUGĂRUL PRESBITER SĂ SLUJEASCĂ CU MANTIE)

Nu se cuvine monahului presbiter a sluji fără mantie.

CANONUL 28 Nichifor Marturisitorul (PĂCATELE NU SE DESCOPERĂ. SECRETUL SPOVEDANIEI)

Duhovnicul, care primeşte mărturisirea celor ce mărturisesc păcate as-jnse, trebuie să-i oprească pe aceştia de la împărtăşire; dar să nu-i oprească de a intra în biserică, nici să nu dea în vileag cele ce le ştie de­spre ei, ci să-i sfătuiască cu blândeţe ca să stăruiască ei întru pocăinţă şi rugăciune, şi să li se administreze epitimiile ce li se cuvin, potrivit dis­poziţiei sufleteşti a fiecăruia.

(132 Cartag.; 34 Vasile cel Mare)

CANONUL 29 Nichifor Marturisitorul (OSÂNDA ADULTERILOR, SODOMIŢILOR,UCIGAŞILOR ŞI A ALTOR RĂUFĂCĂTORI)

Adulterii, şi cei ce păcătuiesc cu dobitoace, şi ucigaşii, şi alţii de acest fel, dacă vor mărturisi din îndemn propriu nelegiuirea lor care nu estecunoscută de către cei mulţi, se opresc de la împărtăşanie şi primesc epi-timii, dar intrând în biserică, să stea numai până la rugăciunea catehu-menilor. Iar dacă păcatele lor sunt vădite, atunci vor îndeplini epitimiile potrivit legiuirilor bisericeşti.

(34, 56, 58, 63, 74 Vasile cel Mare)

CANONUL 30 Nichifor Marturisitorul (DUHOVNICULCHIVERNISEŞTE POCĂINŢA DUPĂ CHIBZUINŢĂ SA)

Dacă un laic cu voia sa îşi va mărturisi păcatele, duhovnicul poate să procedeze după chibzuinţă sa.

(12 sin. I ec; 74 Vasile cel Mare)

CANONUL 31 Nichifor Marturisitorul (PRESBITERUL POATE SFINŢI TEMELIABISERICII)

Cu voia episcopului şi presbiterul poate să facă înfigerea crucii.

(31 ap.; 18 sin. IV ec; 31 Trul.)

CANONUL 32 Nichifor Marturisitorul (OSÂNDA CAMETEI)

Cei ce iau camătă nu se cuvine să se împărtăşească sau să mănânce împreună dacă stăruiesc în nelegiuire.

(44 ap.; 17 sin. I ec; 10 Trul.; 5, 16 Cartag.; 14 Vasile cel Mare; 6 Grig. Nyssa)

CANONUL 33 Nichifor Marturisitorul (RÂNDUIALĂ PENTRU POSTIREA CĂLUGĂRILOR)

Se cuvine ca monahii să ajuneze miercurea şi vinerea din săptămâna brânzei şi după apolisul liturghiei darurilor celor mai înainte sfinţite sămănânce brânză, oriunde ar petrece, spre surparea învăţăturii lui Iacob şi a eresului tetradiţilor.

CANONUL 34 Nichifor Marturisitorul (OPRELIŞTI PENTRU CEI NECUNUNAŢI. CONCUBINAJUL)

Dacă cel ce are ţiitoare nu voieşte să o lase, nici să se binecuvânteze însoţirea lor, şi să o aibă după binecuvântare, de la acela nu se cuvine a se primi cele ce le dăruieşte bisericii, deoarece prin fapte huleşte legile ei dumnezeieşti dispreţuindu-le.

(17 ap.; 3 Trul.; 88 Vasile cel Mare)

CANONUL 35 Nichifor Marturisitorul (OSÂNDA CĂLUGĂRULUI CARE SE CĂSĂTOREŞTE)

Dacă un monah, lepădând sfânta schimă, va mânca carne şi va lua fe­meie, acela trebuie să se supună anatemei dacă nu se întoarce şi cu sila să se îmbrace în haine monahale, şi să se închidă în mănăstire.

(81, 83 ap.; 6, 16 sin. IV ec; 10 sin. Vil ec; 10 Cartag.; 11 sin. 1-11)

CANONUL 36 Nichifor Marturisitorul (DESFRÂUL OPREŞTE DE LA PREOŢIE)

Cel ce a desfrânat măcar o dată nu se cuvine a se hirotoni, chiar dacă s-a lăsat de acea patimă; căci Vasile cel Mare zice: „Unul ca acesta, chiar şi morţi de ar învia, nu se face preot”.

(18 ap.; 3, 26 Trul.; 3, 12 Vasile cel Mare)

CANONUL 37 Nichifor Marturisitorul (DESFRÂNAŢII N-AU PARTAŞANIE CU CREDINCIOŞII)

Când Apostolul zice: „Dacă vreun frate va fi numit desfrânat, cu unul ca acesta nici să nu mănânce” (I Cor. 5, 11), se vede că nu zice: cu acela pe care îl ştie unul sau doi că este desfrânat, ci cu acela pe care toţi îl numesc desfrânat şi îl cunosc. Fiindcă păcatele comise în chip neruşinat atrag mare pedeapsă.

(25 ap.; 1 Neocez.; 3, 32, 51, 59, 70 Vasile cel Mare.; 4 Grig. Nyssa)

CANONUL 38 Nichifor Marturisitorul (BOTEZUL PRUNCILOR ÎN PRIMEJDIE DE MOARTE)

De va naşte femeia şi pruncul este în primejdie de moarte, după trei sau cinci zile să se boteze acel prunc, dar se cuvine ca altă femeie botezată şi cu­rată să-1 alăpteze; iar mama lui nici să nu intre în dormitorul unde este pruncul şi în general nici să nu se atingă de el, până ce nu se va curaţi deplin după 40 de zile şi nu va primi de la preot rugăciunea.

(2 Dion. Alex.; 7 Tim. Alex.)

CANONUL 39 Nichifor Marturisitorul (CĂLĂTORIA DUMINICA)

Duminica nu se cuvine a călători fără nevoie şi fără constrângere.

CANONUL 40 Nichifor Marturisitorul (CĂRŢILE NECANONICE ŞI CELE CU SEMNELE VREMII SĂ NU SE PRIMEASCĂ)

Nu se cuvine a se primi Apocalipsul lui Pavel şi cele ce se numesc Brontologia şi Selinodromia şi Calendologia, fiindcă toate sunt necurate.

(60 ap.; 63 Trul; 9 sin. VII ec; 59 Laod.)

CANONUL 41 Nichifor Marturisitorul (CĂRŢILE NECANONICE ŞI SCRISORILE NĂSCOCITE SĂ NU SE PRIMEASCĂ)

Nu se cuvine a se primi Apocalipsul lui Ezdra şi Zosima şi cele două martirologii ale sfântului Gheorghe şi ale sfinţilor martiri Kiric şi Iulia, nici cartea lui Marcu şi a lui Diadoh; fiindcă sunt lepădate şi neprimite.

(60 ap.; 63 Trul; 9 sin. VII ec; 59 Laod.)

CANONUL 42 Nichifor Marturisitorul (RÂNDUIALĂ PENTRU SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. JOILE SĂ NU SE ŢINĂ)

Nu se cuvine a lucra în săptămâna luminată, nici în sâmbăta săptămâ­nii celei libere a se cânta „fericiţi cei fără de prihană”, nici a ţine joile.

(66 Trul.; 29 Laod.; 1 Teof. Alex.)

CANONUL 43 Nichifor Marturisitorul (OSÂNDA CELUI CE UCIDE PE TATĂL SĂU (PATRICIDUL))

Cel ce bate pe tatăl său şi dinadins îl omoară să îndeplinească 35 de ani în epitimia uciderii.

(65 ap.; 91 Trul.; 22 Ancira; 43, 56 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 44 Nichifor Marturisitorul (CĂLUGĂRUL FARA HIROTONIE ŞI DIACONUL POT BOTEZA DE NECESITATE)

La nevoie, şi monahul simplu să boteze. Asemenea, şi diaconul să bo­teze la nevoie.

(49, 50 ap.)

CANONUL 45 Nichifor Marturisitorul (LA NEVOIE, ORICE CREŞTIN POATE BOTEZA)

Dacă nu este de faţă preot, se cuvine ca pe pruncii cei nebotezaţi să-i boteze oricine s-ar găsi acolo. Dacă îi botează chiar şi însuşi tatăl lor, sau oricare altul, numai să fie creştin, nu este păcat.

CANONUL 46 Nichifor Marturisitorul (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI)

Vă sfătuim ca în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca în­tr-o casă simplă şi să se cânte numai din nevoie, aşezându-se cruce la mij­loc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvâr­şească rugăciune, nici să nu se aprindă candele şi lumânare.

(10, 11, 45, 46, 64 ap.; 18 sin. I ec; 7 sin. II ec; 2, 4 sin. III ec; 11, 15 Trul.; 6, 7, 8, 10, 14, 31, 32, 33, 37 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 47 Nichifor Marturisitorul (POSTUL DE MIERCUREA ŞI VINEREA. (PREOŢII CARE NU POSTESC MIERCUREA ŞI VINEREA SĂ NUCUMINECE))

Nu se cuvine a se împărtăşi de Ia preotul care nu posteşte miercurea şi vinerea, chiar dacă pare a fi ortodox; căci nu este lucru sfânt a fî în unele privinţe evlavios, iar în alte privinţe a fi necurat.

(69 ap.; 29, 56, 86 TruL; 19 Gang.; 49, 50, 51, 52 Laod.; 1 Dion. Alex.; 15 Petru Alex.; 8, 10 Tim. Alex.)

CANONUL 48 Nichifor Marturisitorul (RÂNDUIALĂPENTRU POSTIREA CĂLUGĂRILOR ÎN POSTUL MARE)

Călugării care muncesc în sfânta Patruzecime se cuvine ca în ceasul al nouălea să mănânce puţină pâine, iar seara să cineze.

CANONUL 49 Nichifor Marturisitorul (CÂND ZICE CĂLUGĂRUL NEHIROTONIT RUGĂCIUNEA LA MASĂ?)

Dacă presbiterul, sau diaconul, sau citeţul a fost caterisit, şi se găseşte un monah, acela să binecuvânteze masa.

(28 ap.; 5 sin. I ec; 6 sin. II ec; 29 sin. IV ec; 14 Sard.; 4, 12, 15 Antioh.; 29, 65 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)

SCRISOAREA LUI TEODOR STUDITUL (†826) CĂTRE CĂLUGĂRUL METODIU

Pe cât venerabilitatea ta are dorinţa să vadă pe smerenia noastră, tot atât să crezi că este şi dorinţa noastră după o întrevedere faţă în faţă. Dar după ce este scris că „Nu de la cel ce voieşte, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte ” (Rom. 9, 16), într-însul să se pună dorinţa şi Lui să i se lase grija, şi Dânsul când va vrea va îndeplini dorinţa celor ce se tem de Dânsul (Ps. 144, 19).

Dar acum trebuie a se răspunde cele cuvenite la întrebările care s-au pus de fraţii noştri duhovniceşti, Ilarie şi Eustatie, prin mijlocirea cucerniciei tale. Şi pentru ca să ne fie mai uşor de înţeles cele ce se vor spune, întâi se va pune fiecare întrebare şi apoi pe rând va urma răspunsul.

Întrebarea 1: Cuvine-se a primi pe presbiterii hirotoniţi în Roma, Neapoli şi Longobardia, fără să fi fost anunţaţi şi demişi, şi a fi în comuniune şi a mânca şi a cânta cu dânşii?

Răspuns: Pe vremea eresului, din cauza nevoilor constrângătoare, nu se pot îndeplini neîncetat numai decât cele stabilite în timp de pace; după cum se vede că a făcut atât preafericitul Atanasiu, cât şi preasfinţitul Eusebiu, careambii au hirotonit şi străini. Şi se vede că acelaşi lucru se întâmplă şi acum pe vremea eresului de faţă; aşadar, cei despre care s-a vădit că au fost hirotoniţi în chipul acesta, dar nu au fost osândiţi în public, să nu se respingă, ci să se primească după patru prezentări (kata tas tessaras protasis).

Întrebarea 2: Cuvine-se a se primi presbiterii care au fost hirotoniţi în străinătate, în Sicilia?

Răspuns: Întrebarea aceasta este asemenea celei premergătoare, deose-bindu-se numai în privinţa localităţii; fireşte deci că i se cuvine şi răspuns la

Întrebarea 3: Cuvine-se a intra pentru rugăciune şi cântare în bisericile

pângărite şi deţinute de preoţii care au fost părtaşi eresului?

Răspuns: Nicidecum nu se cuvine a intra în astfel de biserici, din motivele menţionate; căci scris este: „Iată casa voastră rămâne pustie” (Mt. 23, 38); fiindcă îndată ce s-a introdus eresul, a dispărut superiorul celor de acolo,îngerul, după cuvintele marelui Vasile (Scrisoarea 191) şi acea biserică s-a prefăcut în casă comună; şi regele David zice: „Nu voi intra în biserica celor răi” (Ps. 25, 5), şi Apostolul întreabă: „Ce unire are Biserica lui Dumnezeu cu idolii? ” (11 Cor. 6, 16).

Întrebarea 4: Cuvine-se a cânta şi a se ruga în biserici pângărite de aceiaşi preoţi, dar care nu le-au deţinut?

Răspuns: Negreşit că se poate intra în astfel de biserici, spre a cânta şi a se ruga, anume dacă nu se mai pângăresc de acei eretici, ci se deţin de ortodocşi până acum. Şi în privinţa aceasta s-a hotărât ca un episcop sau presbiter,care sunt de credinţa cea mântuitoare, să facă deschiderea bisericii prin rugăciunea cuvenită; astfel că, dacă s-a făcut aceasta, nimic nu se mai opune ca într-însa să se săvârşească chiar liturghie; drept pildă servească împre­jurarea că Sfântul Atanasie, fiind rugat de către împăratul Constantin să acorde o singură favoare, de a da arienilor în Alexandria o biserică în care să se adune pentru rugăciune, s-a învoit numai dacă şi lui i se va da în Constan-tinopol aceeaşi favoare, ca ortodocşii să se adune la rugăciune într-o biserică deţinută mai înainte de arieni.

Întrebarea 5: Cuvine-se a intra şi a se ruga şi a se închina în cimitirele care au fost deţinute de preoţi pătaţi, unde odihnesc trupurile sfinţilor?

Răspuns: Precum s-a spus mai înainte, canonul îngăduie intrarea în cimi­tirele lor, căci scris este: „Pentru ce să se osândească libertatea mea de către altă conştiinţă? (1 Cor. 10, 29), afară de cazul când din constrângere se intră, dar numai pentru cinstirea rămăşiţelor sfinţilor.

Întrebarea 6: În ce chip trebuie să se primească aceia care au primit schi-ma monahală de la preoţi pătaţi?

Răspuns: Se vor primi dacă mărturisesc că au păcătuit şi au fost supuşi epitimiilor un timp anumit, totuşi numai dacă se primesc în acest fel de către un preot care este de credinţa cea mântuitoare.

Întrebarea 7: Cum se cuvine a se primi monahii şi clericii care s-au iscălit în eres, fără epitimie, sau cu epitimie, dacă declară că nu vor mai îndeplini lu­crări în preoţie? şi dacă putem da epitimie unora ca aceştia?

Răspuns: Fireşte că dându-li-se epitimiile cuvenite; căci astfel arătând ro-durile pocăinţei, să poată fi vrednici de a se împreuna cu trupul ortodox; şi nu se poate denega să daţi epitimie acestora; căci scris este: „Purtaţi sarcinileunii altora” (Gal. 6, 2).

Întrebarea 8: Cuvine-se a se primi la masa comună şi la cântare monahii care comunică fără deosebire cu oricine şi se roagă şi mănâncă împreună cu aceştia?

Răspuns: Deoarece Apostolul zice: „Feriţi-vă de oricare frate care vie­ţuieşte necumpătat, iar nu potrivit predaniei primite de la noi” (II Tes. 3, 6); astfel, cum nu judecaţi înşivă ceea ce este bine? Deci dacă se vor despărţi de obiceiul păcătos, primind şi epitimia cuvenită, se vor primi. Dar trebuie să se bage de seamă cine sunt acei „oricare” despre care vorbiţi, ori de’ sunt ere­tici, sau osândiţi lămurit după viaţa lor? Despre aceştia zice Apostolul: „Dacă vreunul, numindu-se frate, desfrânat, sau lacom, sau idolatru, şi asa mai departe, cu unul ca acesta nici să nu mâncaţi împreună” (I Cor. 5, 11).

Întrebarea 9: Ori de se cuvine a primi la masă împreună şi la cântare fără pecetluire pe presbiterii care au mâncat cu ereticii o dată sau de două ori, dar nu au stat în comuniune cu dânşii, nici n-au iscălit eresul?

Răspuns: In privinţa acestora să se bage de seamă dacă preoţii au mâncat cu preoţii sau cu laicii eretici, recunoscându-se ori de au mâncat cu cei cu cu­get drept, dar n-au stat în comuniune cu ereticii, dar mai mare este pedeapsa în privinţa preoţilor. însă fiecare trebuie să se primească cu epitimie potri­vită. Şi se cuvine a-i primi în comuniune atât la rugăciuni, cât şi la pecetluire.

Întrebarea 10: Ori de se cuvine ca acei laici care au iscălit pentru eres şi au stat în comuniune cu eretici, să mănânce împreună cu laicii ortodocşi?

Răspuns: Indiferenţa este cauza relelor; căci proorocul zice: „N-a făcut deosebire între cel curat şi cel pângărit” (Iez. 22, 26). Deci se cuvine ca orto­docşii, dacă sunt zeloşi, să nu admită pe unii ca aceştia la masa comună, dacă mai înainte au îndeplinit epitimia pentru iscălirea păcătoasă şi dacă nu s-au îndepărtat de comuniunea eretică. Dar, deoarece unii, din nevoie fugind de primejdii, s-au pângărit cu comuniunea eretică, se vor primi la masa comună după ce-şi vor mărturisi nechibzuinţa şi se vor pocăi; şi aceasta să nu se facă fără discernământ, ci potrivit împrejurărilor acelui caz, şi să producă folosamândurora din aceasta, iar nu pagubă sufletească.

Întrebarea 11: Cuvine-se ca cei ce doresc să se boteze, mai ales dacă-i ameninţă moartea, sa se boteze de către preoţi pătaţi sau necunoscuţi, dacă nu se găseşte vreun presbiter.ortodox sau neprihănit?

Răspuns: Aici, în privinţa acestora s-a pronunţat de către ierarhii mărturi­sitori şi superiori norma aceasta, se permite ca presbiterii menţionaţi, care sunt opriţi de la liturghisire din cauza comunicării cu ereticii, dacă nu se gă­seşte preot ortodox, atât să boteze, cât şi să dea Sfintele Taine, sfinţite mai înainte de către un preot necopleşit de erezie, şi să dea schima monahală, şi să săvârşească rugăciunea la înmormântare, şi să rostească Evanghelia la Utrenie, şi să binecuvânteze apa la Teofanie, dar, precum s-a spus, numai în caz de primejdie, pentru ca poporul să nu rămână cu totul fără de ascultareaEvangheliei şi neluminat prin botez. Şi de sunteţi şi voi de acord, aceeaşi normă să fie în vigoare şi acolo.

Întrebarea 12: Se poate da epitimie celor care s-au dezbinat, şi prin pocăin­ţă au revenit? sau a se primi aceştia?

Răspuns: Mai înainte s-a lămurit deja că trebuie să li se dea epitimie; şi este superfluu a repeta aceeaşi chestiune.

Întrebarea 13: Dacă un episcop căzând în vreo infracţiune a fost caterisit de către sinod, apoi totuşi ar sfinţi vreun presbiter, intrând în mănăstire, pri­meşte epitimie pentru un timp anumit de la părintele său, şi după aceea săvâr­şeşte lucrările din preoţie, rugăm să se lămurească, ori de se cuvine a primi pe acest presbiter, dacă este nepătat?

Răspuns: Deoarece incorectitudinea este clară, nici nu trebuie să ne între­baţi despre infracţiunea aceasta; căci Domnul a zis: „Pomul rău nu poate pro­duce fructe bune ” (Le. 6, 43); nu numai cel ce de la superiorul său propriu, darnici chiar cel ce de la vreun sfânt, de ar fi primit epitimie, nu se admite să liturghisească; căci nici acela nu este preot, nici cel ce l-a dezlegat nu este sfânt; căci în felul acesta s-ar răsturna şi desfiinţa toate prescripţiile canonice.

Întrebarea 14: În privinţa presbiterilor care au fost hirotoniţi de ortodocşi, dar care nici n-au iscălit, nici n-au intrat în comuniune, ci numai au mâncat împreună cu mitropolitul Constantin, cum să se procedeze?

Răspuns: În privinţa acestei chestiuni s-a răspuns mai înainte. Prin ur­mare, ori de a fost o masă comună cu Constantin, ori cu oricare dintre orto­docşi, cel ce a mâncat împreună cu aceştia se va absolvi de infracţiune numai prin pocăinţa cuvenită, nu numai pentru ca să poată mânca laolaltă cu cei ce s-au păstrat curaţi, ci şi pentru ca să poată participa la preoţia de care s-a învrednicit. Iar măsura eptimiei nu se poate hotărî precis mai înainte, atât din cauza însuşirilor persoAnei, cât şi împrejurărilor, este suficient însă a se da epitimie de două ori sau de trei ori 40 de zile.

Întrebarea 15: Cum să se procedeze în privinţa presbiterilor care au fost hi­rotoniţi de asemenea de către ortodocşi, dar care din neştiinţă au mâncat împreună cu presbiterii, care au mâncat împreună cu acelaşi mitropolit?

Răspuns: Este scris: „Tot cel ce va păcătui din neştiinţă se va curaţi” (Lev. 4, 2); astfel că aceştia vor fi liberi de orice epitimie.

Întrebarea 16: Oare presbiterii ortodocşi, anume Ilariu şi călugărul Eusta-tiu, au dreptul de a da epitimii?

Răspuns: încă mai înainte s-a spus că trebuie să se dea epitimii. Dar, deoa­rece s-a pus Întrebarea ori de se cuvine să se dea epitimie cel ce nu are preo­ţia, în lipsă de presbiter, se poate afirma că nu se cuvine ca şi călugărul sim­plu să dea epitimie.

Întrebarea 17: Cum să se procedeze în privinţa monahului care din neşti­inţă a primit schima sfântă de la un presbiter hirotonit de către un episcop caterisit?

Răspuns: în alt capitol s-a spus că orice s-a pângărit din neştiinţă se cură-ţeşte; şi nu se permite a se feri de a mânca împreună cu unul ca acesta; şi tot aşa cu alţii, care întreţin înţelegerea şi prietenia.

Acestea ţi le-am desfăşurat după putinţă, ca unuia ce eşti în armonie şi împreună lucrător cu noi, iar tu transmite-le cu prudenţă fraţilor care vor întreba. „Credinţa nu este a tuturor” (II Tes. 3, 2), şi nici acestea nu se vor expune multora, nu numai din cauza nepriceperii călcătorilor de lege, cât şi din cauza ispitirii celor care deţin puterea. Iar pentru multele şi frumoasele daruri trimise de cei preacucernici, să primească de la Dumnezeu răsplata meritată şi aici, de la noi, aceste două coşuri întru amintirea prieteniei. Ră­mâneţi cu bine întru Domnul, preacinstiţilor, rugăndu-vă pentru noi păcăto­şii, spre a ne învrednici de cele mai bune şi care aduc mântuirea.

CANOANELE lui Nicolae al Constantinopolului (†1111)

CANONUL 1 Nicolae Const. (CĂLUGĂRII POT INTRA ÎN ALTAR)

Întrebare: Cuvine-se monahului a intra în sfântul altar, căci aceasta se opreşte de canonul 33 al sfântului sinod Trulan, care nu îngăduie celui ce nu este pecetluit întru citeţ sau monahului a cânta sau citi pe amvon; ase­menea şi canonul 15 de Ia Laodiceea şi al 14-lea al sinodului al doilea de la Niceea?

Răspuns: Este oprit ca monahul fără de hirotesie să îndeplinească de pe amvon ca citeţul slujbele citeţului; dar socotesc că pentru cinstea cuve­nită schimei monahale nu trebuie să se oprească monahul care nu s-a fă­cut vinovat de nici o infracţiune de a intra în altar pentru ca să aprindă lumânări şi candele.

(33, 69 Trul.; 14 sin. VII ec; 15, 19, 21, 44 Laod.)

CANONUL 2 Nicolae Const. (ÎNGENUNCHEREA NU ESTE OPRITĂ ÎN ZILE HOTĂRÂTE)

Întrebare: Se cuvine a nu pleca genunchii sâmbăta, precum nici dumi­nica, nici în Cincizecime?

Răspuns: De canon nu s-a oprit; mulţi însă nu pleacă genunchii din cauză că sâmbăta nici nu ajunează.

(66 ap.; 20 sin. I ec; 55, 66, 90 Trul.; 18 Gangr.; 29 Laod.; 15 Petru Alex.; 91 Vasile cel Mare; 1 Teofil Alex.)

CANONUL 3 Nicolae Const. (POSTUL SÂNTEIMĂRI1)

Întrebare: Trebuie să ţinem postul lunii lui august?

Răspuns: Mai înainte postul a fost în acest timp, dar apoi s-a strămutat pentru ca să nu cadă laolaltă cu posturile altor popoare, care se ţin de acest timp. De altfel, mulţi oameni ţin şi acum postul acesta.

CANONUL 4 Nicolae Const. (CEL ÎNDRĂCIT NU SE CUMINECĂ)

Întrebare: Cuvine-se cel demonizat a se împărtăşi cu Sfintele Taine? Fiindcă Sfântul Timotei la întrebarea în această privinţă a răspuns în­tr-alt fel, şi Sfinţii Apostoli într-alt fel, şi urmaşii lor într-alt fel.

Răspuns: Dacă cineva pătimeşte de veninul negru, încât se pare că este îndrăcit, nu se va opri; dar dacă cu adevărat este demonizat, nicidecum nu se va învrednici de cele sfinte, fiindcă lumina nu are nici o comuniune cu întunericul.

(79 ap.; 60 Trul.; 2, 3, 4, 14 Timotei Alex.)

CANONUL 5 Nicolae Const. (FOLOSIREA PRESCURILOR)

Întrebare: Cuvine-se preotului să mănânce fără deosebire şi cum voieşte cele aduse în biserică, precum prescurile şi vinul? şi de se cuvine a le mânca ca pâinea obişnuită? şi ce trebuie să facă dacă s-ar aduna multe de acestea?

Răspuns: Părţile din prescura care s-a înălţat să nu se mănânce decât numai în biserică, până ce se vor consuma toate; iar părţile din celelalte prescuri se pot mânca şi afară de biserică, însă separat şi singure. Iar nu cu lapte şi cu brânză şi cu ouă şi cu peşti.

(3, 4, 38, 41 ap.; 7, 8 Gang.; 37 Cartag.; 8 Teofil Alex.)

CANONUL 6 Nicolae Const. (RÂNDUIALĂ PENTRUPLECAREA CĂLUGĂRULUI DIN MĂNĂSTIRE)

Întrebare: Dacă un călugăr, oriunde ar fi primit tunderea, se tulbură sufleteşte de oarecare întâmplare, şi voind să se îndepărteze din mănăs­tire din cauza aceasta ar primi legătura de la proestosul său, ce să facă în acest caz călugărul acela? să desconsidere tulburarea sau legătura?

Răspuns: Se cuvine să spună proestosului ceea ce îl tulbură; şi dacă din cauza aceasta se arată primejdie, să se îndepărteze de acolo şi să nu ţină seama de legătura impusă lui de proestos.

(4 sin. IV ec; 19, 21 sin. VII ec; 13 Cartag.; 2, 3, 4 sin. 1-11)

CANONUL 7 Nicolae Const. (LEGĂTURA EGUMENULUI. STĂREŢIA NU SE MOŞTENEŞTE)

Întrebare: Dacă egumenul, săvârşindu-se, a lăsat pe altul în locul său, dându-i legătura să nu se îndepărteze din acea mănăstire; dar acesta, cu-noscându-şi neputinţa sa, s-ar îndepărta. Ce trebuie dar să facă în pri­vinţa acestei legături?

Răspuns: Legătura este fără de temei, şi din cauza aceasta este fără tărie, şi cel legat, mergând la arhiereu şi informându-1 despre cele privi­toare la sine, se va dezlega.

(32 ap.; 14 Sard.; 141 Cartag.)

CANONUL 8 Nicolae Const. (PREOŢII CATERISIŢI ŞI CEI CE PĂRĂSESC PREOŢIA SE NUMĂRĂ ÎNTRE MIRENI)

Întrebare: Oare se cuvine preotului caterisit pentru vinovăţii, sau care a părăsit preoţia de bunăvoie, conştient fiind de vinovăţia sa, să zică: „Bine este cuvântat Dumnezeu”, sau: „Dumnezeu ne milostiveşte pe noi”, sau: „Adevăratului Hristos”, să tămâieze cu cădelniţa sau să se împăr­tăşească în altar?

Răspuns: Nu. Ci se va rândui în locul mirenilor.

(5, 17, 62 ap.; 12 sin. I ec; 9 sin. 111 ec; 7, 14 sin. IVec; 21, 26 TruL; 9 Neocez..; 36 Cartag.; 16 sin. I-II; 3, 27 Vasile cel Mare; 3 Chirii Alex.)

CANONUL 9 Nicolae Const. (CEI PUŞI SUB CERCETARE DUHOVNICEASCĂ NU SE BINECUVÂNTEAZĂ)

Întrebare: Ce însemnează ceea ce zice Sfântul Vasile în privinţ:i epiti-miilor mici: Fie înlăturat de la binecuvântare potrivit măsurii greşelii?

Răspuns: însemnează a se lipsi cineva de binecuvântarea care se dă în biserică.

CANONUL 10 Nicolae Const. (CUMINECĂTURA ŞI ANAFORA. CEI OPRIŢI DE LA CUMINECARE NU POT LUA NICI ANAFURA)

Întrebare: Se cuvine ca cei opriţi de la sfintele daruri să mănânce pres­curile înălţate?

Răspuns: Din viaţa Sfântului Teodor Sicheotul aflăm că ei se opresc a mânca.

(3, 6, 38, 41 ap.; 7, 8 Gangr.; 14 Laod.; 37 Cartag.)

CANONUL 11 Nicolae Const. (CANONICONUL LUI IOAN POSTITORUL (SĂ NU SE URMEZE RÂNDUIELILE DE POCĂINŢĂ ALE LUI IOAN POSTITORUL))

Întrebare: Cuvine-se a pedepsi pe cineva potrivit canoniconului lui loan Ajunătorul?

Răspuns: Fiindcă acest canonicon uzează de multă blândeţe, pe mulţi i-a pierdut; din cauza aceasta, cei ce cunosc binele şi se abat de la el trebuie a se îndrepta.

DIFERITE PRESCRIPŢII CANONICE

CANONUL 1: (CEI RÂNDUIŢI NECANONIC NU SUNT EPISCOPI)

Ce lucru îngrozitor am suferit noi, decât poate că este dureros că nu am suferit nimic şi că nu ne-am socotit a fi vrednici de patimile lui Hristos? (F. Ap. 5, 41). Dacă sunteţi îndureraţi că voi sub cerul liber văînchinaţi Creatorului cerului şi al pământului, din cauză că locaşul de rugăciuni a fost cuprins de primejdie, gândiţi-vă că cei unsprezece uceni­ci erau închişi într-o cameră, iar cei ce au răstignit pe Hristos săvârşeau serviciul divinic iudaic în templul celebru. Dar poate că şi Iuda, cel ce a preferat moartea prin spânzurare vieţii ruşinoase, s-a arătat mai ales decât cei ce astăzi nu se ruşinează de orice învinovăţire a oamenilor, şi astfel sunt gata în chip neruşinat pentru fapte imorale. Nu vă lăsaţi înşelaţi de vorbele lor mincinoase, când afirmă că propovăduiesc credinţacea dreaptă. Căci aceia nu sunt creştini, ci de cei ce fac comerţ din creştinism, deoarece dânşii totdeauna preferă ceea ce le aduce lor folos în viaţă vieţuirii după adevăr. Când au crezut că vor câştiga degeaba aceaîntâietate, atunci au consimţit cu vrăjmaşii lui Dumnezeu, iar când au văzut că poporul se înfurie, iarăşi făţărnicesc dreapta credinţă. Eu nu ştiu dacă aceia sunt episcopi, şi niciodată nu voi socoti între preoţii lui Hristos pe cel ce prin mâini murdare a fost aşezat la conducere spre distrugerea credinţei. Aşa judec eu. Iar dacă voi sunteţi ceva de partea noastră, fireşte că veţi judeca aşa ca noi; iar dacă veţi judeca singuri, fiecare va fi stăpân asupra părerii sale; iar noi suntem nevinovaţi de sângele aceluia.

Prescripţia 1. Prescripţia aceasta este un extras dintr-o Epistolă (240 al. 192) a Sfântului Vasile cel Mare, adresată presbiterilor din Nicopole, în anul 376, în legătură cu un oarecare Fronton, care a fost ilegal instituit episcop şicare persecuta pe presbiterii care nu-1 recunoşteau. în cazul acestuia, arătând că norma canonică generală ce se aplică aici este că cei rânduiţi necanonic nu sunt episcopi, îndeamnă pe presbiterii persecutaţi să nu-1 accepte pe episcopul instituit necanonic şi să nu descurajeze sufleteşte, ci să nădăjduiască în aju­torul lui Dumnezeu, care-i va scăpa de acel om, despre care Sfântul Vasile de­clară că nu-I recunoaşte ca episcop canonic instituit.

CANONUL 2: (RÂNDUIALA PENTRU TIMPUL ŞI CHIPULCUMINECĂRII)

Este bine şi folositor a se împărtăşi în fiecare zi şi a primi dumneze-ieştile taine, căci însuşi Hristos zice: „Cel ce mănâncă trupul meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică” (loan 6, 54). Dar noi ne împărtăşim de pa­tru ori în fiecare săptămână, duminica, miercurea, vinerea şi sâmbăta, şi în alte zile, când se face pomenirea vreunui sfânt.

Este de prisos a dovedi că nicidecum nu greşeşte cineva, dacă în vre­muri de prigoană, în lipsă de preot sau de liturghisitor, este constrâns să primească împărtăşania cu mâna sa proprie, deoarece aceasta se do­vedeşte prin însăşi faptele din obiceiul îndelungat. Căci toţi care vieţuiesc în pustietăţi, unde nu se găseşte preot, păstrând cuminecătura acasă, seîmpărtăşesc singuri. Iar în Alexandria şi în Egipt, foarte adeseori, chiar fiecare dintre laici are în casa sa cuminecătură şi când doreşte se împărtă­şeşte; căci după ce preotul a adus deja jertfa şi a dat-o în primire, apoi cel ce o primeşte trebuie să creadă că se împărtăşeşte ca de la preot. Căci

chiar şi în biserică, preotul dă părticica din cuminecătură, şi cel ce o pri­meşte o ţine cu toată puterea, şi apoi cu mâna sa proprie o duce la gură.Deci aceeaşi valoare are ori de primeşte cineva o singură părticică din cuminecătură de la preot, ori dacă primeşte mai multe părticele deodată.

Prescripţia 2. Această prescripţie este un extras din epistola 93, al.

289, a

Sfântului Vasile cel Mare, scrisă la anul 372, unui oarecare Cesarie. În ea se arata rânduiala pentru timpul şi chipul cuminecării, răspunzându-se anume la două chestiuni: cât de des trebuie să ne împărtăşim şi dacă, în lipsa preotului, cre­dinciosul simplu se poate cumineca cu mâna sa proprie. A se vedea şi can. 58 şi 101 ale sinodului Trulan, pentru răspunsul la a doua chestiune.

CANONUL 3: (POVAŢUIRE CĂTRE PREOŢI PENTRU SLUJIREASF. LITURGHII ŞI PENTRU CUMINECARE)

Străduieşte-te, o, preotule, să fii lucrător fără de ruşine, drept îndrep­tând cuvântul adevărului. Niciodată să nu mergi la slujba sfântă având vrăjmăşie împotriva cuiva, ca nu cumva să alungi pe Mângâietorul în ziua sfintei slujbe. Nu te judeca, nici nu te certa, ci stăruind în biserică roagă-te şi citeşte până la ceasul în care trebuie să săvârşeşti dumnezeias­ca slujbă tainică, şi astfel să păşeşti la sfântul altar cu pocăinţă şi cu inimă :urată, neprivind încoace şi încolo, ci cu frică şi cu cutremur să stai înFaţa împăratului cerurilor. Nu grăbi ori scurta rugăciunile din cauza pur­tării de grijă omeneşti şi nu ţine seama de faţa oamenilor, ci priveşte nu­mai la împăratul cel ce stă de faţă şi la puterile cereşti care stau împrejur. Fii vrednic îndeplinitor al sfintelor Canoane Nu liturghisi împreună cu :ei ce sunt opriţi de a liturghisi. Bagă de seamă înaintea cui stai, cum li-turghiseşti şi pe cine împărtăşeşti. Nu uita porunca Domnului şi a Sfinţi­lor Apostoli care zice: „Nu daţi sfintele câinilor şi nu aruncaţi mărgări­tarele înaintea porcilor” (Mt. 7, 6). Păziţi-vă de astfel de câini şi de celelal­te. Vezi să nu cazi de frica oamenilor; nu da pe Fiul lui Dumnezeu în mâinile nevrednicilor. Nu te teme în acel ceas de careva dintre cei slăviţi îi pământului, nici de cel ce poartă coroană. Celor care sunt vrednici de lumnezeiasca împărtăşanie, să le-o dai în dar, precum şi tu însuţi ai pri-mit-o. Să nu o dai celor ce nu li se permite de dumnezeieştile Canoane, căci îi se socotesc a fi ca păgânii; şi dacă nu se convertesc, vai atât lor, cât şi icelor care îi împărtăşesc. Bagă de seamă (nu mă priveşte pe mine, ci pe ine) ca nu cumva din neglijenţa ta şoarece sau altceva să atingă SfinteleFaine, nici să se umezească sau să se afume, sau să umble cu ele cei profani şi nevrednici. Dacă vei ţine seama de acestea şi de unele ca acestea, te vei mântui atât pe tine, cât şi pe cei ce ascultă de tine.

Prescripţia 3. Conţinutul acestei prescripţii îl constituie îndrumarea sau povăţuirea alcătuită de Sfântul Vasile de la anul 375, pe care acela o dădea fie­cărui preot în momentul hirotonirii, cu privire la modul cum trebuie să săvâr­şească Sfânta Liturghie şi să împărtăşească pe credincioşii săi.

CANONUL 4: (ÎNDRUMARE PENTRU DUHOVNICI)

Epitimia să nu se dea simplu după cantitatea păcatelor, ci să se aibă în vedere şi intenţia celor ce păcătuiesc, ca nu cumva, voind să cârpeşti ceea ce s-a rupt, mai mare să faci crăpătura, şi străduindu-te să îndreptezi ceea ce a căzut, să faci căderea mai mare; căci cei bolnavi şi cei distraţi, dar mai ales cei dedaţi voluptăţii lumeşti, precum şi cei ce se fălesc cu ori­ginea şi puterea lor, cu încetul şi puţină atenţie dau păcatelor lor, toţi aceştia pot, deşi nu deplin, ci numai în parte, să se libereze de răutăţile care îi cuprind. Iar dacă cineva dintr-o dată provoacă îndreptarea, foarteuşor îi va lipsi de îndreptare. Căci sufletul, îndată ce este adus în stare de a fi fără de ruşine, cade în disperare; şi atunci nu mai ascultă nici de cu­vinte blânde, nici prin ameninţare nu se întoarce, nici prin binefacere nu se îmboldeşte, ci devine mult mai rău decât acea cetate despre care proro-cul zice dojenind-o: „faţa ta s-a făcut ca cea a desfrânatei şi de nimic nu teruşinezi”. Din cauza aceasta, păstorul trebuie să aibă multă pricepere ca să cerceteze din toate părţile starea sufletului. Căci precum mulţi sunt cuprinşi de nebunie şi cad în disperare cu privire la mântuirea lor, deoa­rece nu au putut să suporte doctoriile amare, astfel sunt şi cei care nu dau atenţie celor sufleteşti; din cauză că nu li s-a dat pedeapsă potrivit păca­telor, şi devin mult mai răi şi mai mult păcătuiesc. Prin urmare, nimic dinacestea nu trebuie să rămână neexaminat, ci toate cercetându-se cu dea-mănuntul, preotul să aplice cele corespunzătoare, ca nu cumva străduinţa lui să fie zadarnică.

Prescripţia 4. Această prescripţie cuprinde îndrumările adresate duhovni­cilor de către Sfântul Ioan Gură de Aur. A se vedea şi canonul 11 sin. I ecume­nic, şi N. Milaş,Canoanele, partea I, voi. I, p. 63.

CANONUL 5: (POVĂŢUIRE PENTRU CUMINECARE)

Văd că mulţi se împărtăşesc cu trupul lui Hristos în chip simplu şi întâmplător, şi se împărtăşesc urmând mai mult obiceiului cât şi legii, de­cât raţiunii şi chibzuielii curate. Se spune că atunci când se apropie tim­pul sfintei Patruzecimi şi a Paştilor, oriunde ar fi cineva, se împărtăşeşte cu Sfintele Taine. Dar nu trebuie să se ţină numai sărbătorile, ci să se cu­reţe conştiinţa şi apoi să se împărtăşească; căci cel necurat şi cel nevred­nic nici la sărbătoare nu este îndreptăţit a se împărtăşi cu sfântul şipreaînfricoşatul Trup. Căci gândeşte-te că cei ce participau la jertfele Testamentului Vechi erau cu băgare de seamă; şi mai înainte se curăţau şi în toate privinţele erau curaţi. Iar tu, când te apropii de Jertfă, de care şi îngerii tremură, hotărăşti lucrarea potrivit împrejurărilor de timp şi cu mâini şi buze murdare îndrăzneşti să te apropii de Trupul şi Sângele lui Hristos? Căci nici pe împărat nu ai vrea să săruţi când îţi miroase gura; iar pe împăratul cerurilor îl săruţi cu sufletul mirositor? Nelegiuit lucru este acesta. Prin urmare, dacă nu eşti vrednic de împărtăşanie, nu eşti dintre cei vrednici nici de rugăciune şi de situaţia ta. Ascultă de Domnul, care zice: „Cei ce se pocăiesc se apropie de împărtăşanie; iar cei ce nu se împărtăşesc nici nu se pocăiesc”.

Prescripţia 5. Prescripţia aceasta, povăţuire pentru cuminecare, cuprinde o serie de îndrumări canonice asupra felului cum trebuie să se apropie cineva de Sfânta Cuminecătură, extrase dintr-o cuvântare a Sfântului Ioan Gură de Aur despre Epistola Sfântului Pavel către Efeseni.

CANONUL 6: (CUMINECAREA DEASA SAU RARA?)

Mulţi se împărtăşesc cu această Sfântă Jertfă o dată pe an; alţii de două ori; alţii mai des; şi către toţi aceştia se îndreaptă cuvântul nostru. Dar nu numai către cei ce sunt aici, ci şi către cei ce sunt în pustietăţi; căci aceştia o dată pe an fac acest lucru. Deci care trebuie lăudaţi, cei care o dată, sau care adeseori, sau care rareori se împărtăşesc? Nici pe cei ce se împărtăşesc o dată, nici pe cei ce de multe ori, nici pe cei ce de puţine ori, ci pe cei ce cu conştiinţa curată se împărtăşesc şi a căror viaţă este irepro­şabilă. Unii ca aceştia, totdeauna, iar cei ce nu sunt de acest fel niciodată să nu se apropie de cuminecătură. Dar de ce? Fiindcă aceştia primescasupra lor judecata şi osânda, cât şi pedepsirea şi pedeapsa; şi nu te mira, căci precum hrana care după firea sa este nutritivă, dacă ajunge în sucuristricăcioase, distruge şi strică totul, şi cauzează boală, tot astfel şi Sfintele Taine. Tu te desfătezi la masă duhovnicească şi apoi iarăşi îţi întinezi gu­ra cu noroi? Ungi cu mir binemirositor şi apoi iarăşi umpli de putoare, împărtăşindu-te după un an? Crezi că îţi ajung patruzeci de zile spre a te curaţi de păcatele comise timp îndelungat şi după o săptămână iarăşi te întorci la cele de mai înainte? Spune-mi ori de vindecându-te în patruzeci de zile de boala îndelungată şi apoi iarăşi înapoindu-te la mâncărurile care au pricinuit boala, nu ai pierdut atâta osteneală de mai înainte, cât ţi-ai şi stricat mai mult? Căci dacă cele fireşti se schimbă, cu atât mai mult se schimbă cele ce depind de voinţă. Tu dai patruzeci de zile pentru sănătatea sufletului, şi oare să nu aştepţi nici patruzeci pentru ca Dum­nezeu să te ierte. Spune-mi, glumeşti? Pentru aceea şi diaconul rosteşte zicând: „Sfintele sfinţilor”, adică cel ce nu este sfânt să nu se apropie. Nu zice numai: Cel ce este curat de păcate, ci cel ce este sfânt.

Prescripţia 6. Prescripţia aceasta canonică aparţineSfântului Ioan Gură de Aur, ea fiind un extras dintr-o cuvântare a sa despre Epistola sfântului Apostol Pavel către Evrei, privitoare la cuminecarea deasă sau rară.

CANONUL 7: (CUMINECAREA SA SE FACĂ CU VREDNICIE)

Întrebare: Cum este mai bine a se împărtăşi, mai des sau mai rar?

Răspuns: Apostolul zicând: „Fiecare să se examineze pe sine, şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar; fiindcă cel ce cu nevredniciemănâncă şi bea, acela mănâncă şi bea spre osânda sa, nesocotind trupul Domnului. Pentru aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi mulţi dorm; dacă ne-am examina însă pe noi înşine, nu am fi osândiţi, iar judecându-ne de la Domnul ne certăm, ca să nu fim osândiţi cu lumea lao­laltă” (I Cor. 11, 28-32). Este prea lămurit că mai înainte trebuie să ne curăţim şi să ne liberăm de toată fapta vrăjmaşă şi astfel să ne apropiem de dumnezeiasca slujbă tainică, ca nu cumva să fie spre pieirea sufletului şi a trupului, căci Dumnezeu zice prin Moise către Israel: „Fiecare om din seminţia voastră care se va apropia de cele sfinte, pe care fiii lui Israel le-au consacrat Domnului, şi necurăţia lor fiind asupră-le, Domnul va stârpi acel suflet” (Lev. 22, 3). Şi iarăşi: „Curăţiţi pe fiii lui Israel de necurăţiile lor, ca să nu întineze locaşul Meu” (Lev. 15, 31). Din cauza aceastaApostolul încă zice către cei ce cu nevrednicie se împărtăşesc, precum s-a zis mai sus: „Din cauza aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi mulţi dorm” (I Cor. 11, 30), adică sunt bolnavi şi trag de moarte; din cauza aceasta atât dumnezeiescul David, cât şi cei ce erau împreună cu dânsul, când au voit să mănânce pâinile punerii înainte, care sunt prototipul trupului lui Hristos, arhiereul îndată a întrebat pe David ori de sunt curaţi de patul femeii, şi atunci le-a dat lor pâinile” (I împ. 21, 4-5).

Prescripţia 7. Această prescripţie canonică cuprinde răspunsul canonic dat de Sfântul Anastasie, patriarhul Antiohiei, din anul 561, despre împrejurarea când şi cum trebuie mai bine să ne împărtăşim, mai des sau mai rar, la care se răspunde cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel, că totdeauna să se primească Sfânta împărtăşanie cu vrednicie, fiindcă „cel ce cu nevrednicie mănâncă şi bea, acela mănâncă şi bea spre osânda sa, nesocotind Trupul Domnului”. Despre această chestiune se tratează şi în Canoanele anterioare 2, 5, 6.